Creat: Miercuri, 15 Iulie 2015 13:58 | 1339 Accesări

THEATERSTOCK BACAU

THEATERSTOCK  INTERNATIONAL  ARTS FESTIVAL

1-16 AUGUST 2015

BACĂU, ROMÂNIA

Ediţia I

 

            Avem deosebita plăcere să vă invităm în perioada 1 – 16 august 2015 la prima ediţie a Festivalului Internaţional de Artele Spectacolului „Theaterstock” ( Theaterstock – International Arts Festival Bacău 2015), organizat de Teatrul Municipal “Bacovia”, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Bacău, cu sprijinul investitorilor locali şi naţionali.

            Theaterstock Bacău este unul dintre cele mai importante festivaluri de artele spectacolului din România şi cel mai mare eveniment cultural al Moldovei, dedicat comunităţii locale şi naţionale, şi, în mod special, tuturor iubitorilor de teatru, muzică, literatură şi urban-art.

            Timp de 16 zile, publicul evenimentului va putea urmări 1600 artişti în 138 de spectacole din 15 ţări: Franţa, Spania, Germania, Italia, Marea Britanie, Canada, Cehia, Ungaria, Serbia, Israel, Portugalia, Belgia, Olanda, Rusia şi România.

            Theaterstock Bacău nu este un festival de teatru convenţional, ci un eveniment pluri-, inter-  şi transdisciplinar, care reuneşte în programul său, alături de unele dintre cele mai importante repere ale teatrului românesc, producţii ale celor mai mari companii internaţionale de artele spectacolului, spectacole de artă stradală, spectacole – lectură, concerte, work-shopuri, conferinţe, lansări de carte şi o bursă de spectacole.

 

            Festivalul este conceput pe zece secţiuni, dedicate tuturor sectoarelor din domeniul artelor spectacolului, atât producţiilor teatrelor naţionale şi internaţionale, cât şi spectacolelor independente, atât propunerilor clasice cât şi celor plasate ca discurs în zona de investigaţie şi inovare artistică: Povestea noastră, Focus, Teatre in miscare, Street Art Performance, Independent, RythmiCity, Street Colors, Conferinţele “Bacovia”, Teatru Radiofonic, Bursa de spectacole.

 

            Programul Theaterstock Bacău 2015 include între 4 şi 12 evenimente pe zi, plasate în intervalul orar 11.00 – 24.00.

 

Anca Sigartău, directoarea Teatrului  Municipal “Bacovia”, iniţiatoarea şi directoarea Festivalului THEATERSTOCK:

            “Festivalul îşi propune să devină un spaţiu al întâlnirii artistice şi al exprimării libere, un spaţiu care valorizează calitatea indiferent de zonă, un spaţiu care reuneşte zona teatrală de stat, cu segmentul independent  şi iniţiativa privată, cu arta stradală şi muzica. Este un festival orientat către public, pe care ni-l dorim în număr cât mai mare şi pe care îl aştept cu drag, să ne bucurăm, suflet  lângă suflet, de minunatele spectacole găzduite de festival şi pe care cu siguranţă îl vom avea alături. Este un festival a cărui temă - umbrelă de anul acesta este “We are one”, în ideea în care cred cu tărie că toţi, indiferent de zona artistică din care provenim sau în care activăm, slujim frumosului şi suntem, în ultimă instanţă, modelatori de suflete. Cred în misiunea formatoare a actului artistic în general şi a teatrului în particular, cred că într-o societate aflată în continuă dinamică şi cu un sistem al valorilor zdruncinat cultura este cea care face diferenţa. Cred în puterea civilizatoare a artei, indiferent de forma ei de exprimare şi cred că teatrul este punct de plecare şi de permanentă raportare pentru orice comunitate”.

Unde are loc Theaterstock – International Arts Festival 2015

 

            Festivalul Internaţional de Artele Spectacolului “Theaterstock” Bacău valorifică infrastructura instituţiilor de spectacole din municipiul Bacău, cât şi întreg potentialul urban, în încercarea de a identifica noi spaţii, neconvenţionale, benefice dezvoltării unui nou discurs artistic.  Ca spaţii de joc vor fi folosite sălile de spectacol ale Teatrul Municipal “Bacovia”, Teatrul de Vară “Radu Beligan”, Centrul de Afaceri şi Expoziţii “G.M.Cancicov”, Sala Ateneu a Filarmonicii “Mihail Jora”, Centrul de Cultură şi Arte “George Apostu”, muzee, galerii de artă, dar şi diferite spaţii publice, precum parcurile oraşului, cafenele şi pub-uri.

 

Cine vine la festival?

            Se  vor reuni în Bacău într-un eveniment cu adevărat  memorabil, pentru a oferi publicului din regiune unele dintre cele mai valoroase spectacole de teatru ale momentului, concerte de muzică clasică, rock, fado, spectacole de flamenco şi world-music Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul Bulandra Bucureşti, Teatrul Național "Marin Sorescu" Craiova, Teatrul Naţional Cluj, Teatrul Maghiar de Stat Cluj, Teatrul Naţional Târgu Mureş, Teatrul Naţional Iaşi, Teatrul Naţional Timişoara, Teatrul German de Stat Timişoara, Teatrul Evreiesc de Stat Bucureşti, Teatrul ACT, Teatrul Metropolis, Teatrul Elisabeta, peste 50 de companii din zona independentă, companiile internaţionale Compagnie Off (Franţa), Les Commandos Percu (Franţa), Deabru Beltzak (Spania), Concha Jareno,  Compagnie Bilbobasso (Franţa/Spania), Theater Tol (Belgia), Amanitas Fire Theater, DivadloTeatr,  V.O.S.A (Cehia), Il Posto (Italia), Antagon Theater Aktion (Germania), Cie Karnavires (Franţa), Grotest Maru (Germania), De factor, Long Vehicle Circus (Cehia), Barcelona Gypsy Kletzmer Orchestra (Spania) s.a.m.d.

            Publicul festivalului va putea vedea, în cele 16 zile de Theaterstock, spectacole semnate de renumiţi creatori de teatru din ţară şi din străinătate printre care Silviu Purcărete, Alexander Hausvater, Alexandru Darie, Ada Lupu sau Lia Bugnar. Printre actorii români care vor juca la prima ediţie a Festivalului Internaţional de Artele Spectacolului “Theaterstock” Bacău, 2015 se numără  Maia Morgenstern, Constantin Cojocaru, Ilie Gheorghe, Ion Caramitru, Radu Gheorghe, Monica Davidescu, Daniela Nane, Anca Sigartău, Mihaela Teleoacă, Vlad Zamfirescu, Tudor Chirilă, Mihai Bisericanu, Sandu Mihai Gruia, Gheorghe Ifrim, Florin Busuioc, Tudor Aaron Istodor, Aurelian Temişan, Alexandra Velniciuc, Richard Bovnoczki, Isabela Neamţu, Lari Giorgescu, Tania Popa, Lia Bugnar şi Marius Manole.

            Alături de artiştii invitaţi vor fi oaspeţii evenimentului reprezentanţi de la zece ambasade si institute culturale din ţară, 20 de directori de teatre si directori de festival, din ţară şi din străinătate, critici de specilitate, jurnalişti locali şi naţionali.

 

Ce înseamnă în cifre

Theaterstock – International Arts Festival Bacău 2015

• 16 zile de eveniment

• Peste 300 de ore de spectacol

• peste 1600 de artişti invitaţi, români şi străini

• 20 spectacole de stradă foarte mari

• 23 spaţii de spectacol atât în interior cât şi în aer liber

• 138 de spectacole de teatru

• 16 concerte de rock, fado, flamenco s.a.m.d.

• 4 spectacole de teatru - dans

• 7 conferinţe

• 19 companii internaţionale invitate

• 38 de companii teatrale româneşti invitate

• 10 ambasade şi institute culturale invitate

 

Programul de voluntariat Theaterstock

            Theaterstock Bacău 2015 a iniţiat un program voluntariat cu peste 300 de beneficiari, care vor fi instruiţi gratuit în procesul de organizare a celui mare mare eveniment de artele spectacolului din ţară, oferind astfel liceenilor şi studenţilor oportunităţi unice de învăţare şi dezvoltare personală şi profesională, de comunicare cu artişti locali şi internaţionali.

            Biletele au fost puse în vânzare la Agenţia Teatrului Municipal “Bacovia”, deschisă zilnic în intervalele orare 9.00 – 14.00 şi 17.00 – 21.00. În funcţie de spectacol, de spaţiul de joc şi de locul în sală, la evenimentele cu plată biletele variază între 10 şi 50 de lei. Pentru a facilita accesul publicului la cât mai multe spectacole, Teatrul Municipal “Bacovia” a pus în vânzare şi mai multe tipuri de abonamente, la care se adaugă reducerea de 50 la sută pentru elevi, studenţi şi pensionari, cât şi oferta “Cumperi cinci bilete şi primeşti 1 gratis.”

            Informaţii suplimentare se pot obţine sunând la numerele de telefon 0234 52 28 28, 0753 090 588, 0753 090 589, 0753 090 590, 0753 090 585 sau accesând paginile de Facebook Teatrul Municipal Bacovia şi Theaterstock Bacau.

 

Vă aşteptăm cu drag la teatru!

WE ARE ONE!

Creat: Luni, 06 Iulie 2015 17:04 | 1109 Accesări

REZULTATE BAC 2015

Elevii de clasa a XII-a care au susţinut probele scrise de la bacalaureat vor afla marţi, 7 iulie, rezultatele obţinute la examen.

Afişarea primelor rezultate va avea loc pe data de 7 iulie (până la ora 16:00). Contestaţiile, depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 16:00 – 20:00, vor fi soluţionate în zilele de 8 şi 9 iulie, astfel încât pe 10 iulie vor fi afişate REZULTATELE FINALE LA BAC.

Rezultatele vor fi  disponibile pe Edu.ro. Elevii găsesc toate notele obţinute la examen, dar şi mediile de absolvire, pe site-ul bacalaureat.edu.ro.

Rezultate Bacalaureat 2015. În timp real, vei afla rezultatele la Bacalaureat 2015, în funcţie de judeţul în care te afli.

Pentru judetul Bacau aveti link-ul mai jos:

 

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT 2015 Bacău

Creat: Luni, 06 Iulie 2015 16:41 | 1243 Accesări

CARAVANA SCOLII DE VARA

CARAVANA ȘCOLII DE VARĂ este un proiect îndrăzneț prin care urmărim să aducem copilul în centrul universului cunoașterii. Utilizând metode noi, interactive, copiii au șansa de a-și exprima propriile dorințe, de a propune jocuri și activități, de a crea într-un spațiu familiar acestora, generând o nouă abordare a dezvoltării personale. Pe ulițele satelor, în mijlocul copilăriei prof. Nicoleta G. Spiridon și prof. Gina Pinzaru, alături de voluntari, parteneri și sponsori, urmăresc a creiona o lume în care școala îmbracă alte forme, jocul definește personalitatea iar educația permite un nou acces către o lume plină de învățăminte.

            Proiectul se desfășoară în perioada 06-17 iulie 2015 după următorul program:

vineri - 10.07.2015 Păunești, Ruginești, Adjud jud Vrancea

sâmbătă -  11.07.2015 Ploscuțeni, Huruiești jud Bacau, Adjud jud Vrancea

luni - 13.07.2015 Odobești-Focșani jud Vrancea

marți - 14.07.2015 Homocea Lespezi Costișa jud Vrancea

Acest eveniment presupune deplasarea cadrelor didactice care au inițiat acest proiect ( prof. Spiridon Nicoleta Gabriela Grădinița P.P. Nr. 4 Adjud și Pînzaru Gina de la Școala Gimnazială Homocea) alături de voluntarii și partenerii cuprinși în acesta în localitățile sus menționate unde vor desfășura activități interdisciplinare, jocuri interactive, drumeții și multe alte surprize.

Proiectul a fost realizat cu sprijinul Primăriei Adjud reprezentată de d-l primar Armencea Constantin și cu sprijinul Primăriei Homocea reprezentată de d-l primar Ionescu Neculai dar și a altor instituții precum primăria Huruiești, primăria Ploscuțeni, Asociația Umanitară INIȚIATIV DA, Parohia Ortodoxă Ploscuțeni, S.C. Cos & Alex SRL și SC Duculica SRL din comuna Homocea jud. Vrancea și multe alte instituții partenere cărora le mulțumin foarte mult.

Inițiatorii acestui proiect sunt d-nele prof. Spiridon Nicoleta Gabriela de la Gradinița PP nr. 4 Adjud, structură a Școlii Mareșal Al. Averescu Adjud și prof. Pînzaru Gina de la Școala Gimnazială Homocea.

Creat: Luni, 08 Iunie 2015 14:15 | 1112 Accesări

LANSARE PROIECT EUROPEAN LA COMANESTI

Azi, 08 iunie orele 12.00, in sala de consiliu a Primariei Comanesti a fost lansat proiectul “Reabilitarea, reamenajarea, modernizarea si dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Orasenesc «Ioan Lascar» din orasul Comanesti”.

Evenimentul a fost deschis de doamna Cristina Cornelia Lupu, manager al acestui proiect, care a mentionat printre datele tehnice ce tineau de proiect: ”Valoarea totala a acestui proiect este de 20.645.062 lei (fara TVA), obiectivul principal fiind modernizarea, imbunatatirea calitatii infrastructurii serviciilor de asistenta medicala pentru comunitatea din orasul Comanesti si pentru sapte localitati de pe Valea Trotusului. Astfel, la Spitalul Orasenesc «Ioan Lascar» vor fi infiintate sase noi servicii medicale (de cardiologie, nefrologie, urologie, ortopedie, psihiatrie si gastroenterologie). Spitalul va fi dotat cu  aparatura medicala performanta, va scadea timpul necesar diagnosticarii pacientilor si  se va reduce migratia fortei de munca din domeniul medical. Vor primi aparatura medicala moderna alte 14 cabinete. Proiectul va fi finalizat in 13 luni."

Prezent la lansarea noului proiect, primarul orasului Comanesti, Viorel Miron, a declarat: ”Nu multa lume stie ca spitalul din Comanesti este primul spital construit in România dupa cel de-al doilea razboi mondial, fiind si cel mai modern la nivelul anilor 1950. Blocul operator de la acest spital este unic, respectând toate circuitele medicale.

Desi s-a aflat in anii trecuti pe lista de 67 de spitale propuse pentru a fi inchise si transformate in azile de batrâni, cu sprijinul profesorului Ioan Lascar, dupa procese prin instantele judecatoresti, am reusit  sa-l redeschidem, la aproximativ doua luni reluându-si activitatea. Acum, prin proiectul de modernizare, in valoare de cinci milioane de euro, aparatura medicala cu care se va dota Spitalul orasenesc «Ioan Lascar» costa 3.300.000 euro.

Vom avea la Comanesti un computer tomograf, RMN si vom putea oferi populatiei din zona servicii medicale de cea mai inalta calitate. Suntem dispusi sa completam colectivul de medici si sa le oferim acestora locuinte de serviciu”.

La finalul evenimentului, managerul interimar al Spitalului Orasenesc “Ioan Lascar”, dr. Tiberiu Iordache, a sustinut ca: "Am incredere ca vom avea colegi noi, care vor fi atrasi de faptul ca in medicina de azi, cu aparatura moderna se poate ajunge la o diagnosticare rapida. si precisa."

Creat: Luni, 04 Mai 2015 08:06 | 1579 Accesări

ZILELE PORTILOR DESCHISE LA TEATRUL BACOVIA

Zilele Porţilor Deschise la Teatrul Municipal „Bacovia”

Maraton teatral: 12 spectacole în patru zile

            Publicul din întreaga ţară este invitat, în perioada 7 – 10 mai 2015, la prima ediţie a evenimentului „Zilele Porţilor Deschise la Teatrul Municipal «Bacovia»”, un maraton teatral cu o durată de patru zile, care include în programul său 12 spectacole, destinate tuturor categoriilor de vârstă.

            Accesul la spectacole va fi liber astfel încât toţi spectactorii să se poată bucura de 12 dintre cele mai apreciate producţii artistice din programul stagiunii curente a Teatrului Municipal „Bacovia”, spectacole puse în scenă de regizori din România, Austria şi Republica Moldova.

            În programul evenimentului „Zilele Porţilor Deschise la Teatrul Municipal «Bacovia»” vor fi reprezentate pe scena băcăuană atât spectacole de la Secţia Dramă, cât şi de la Secţia de Animaţie: „Unchiul Vanea”, de Anton Pavlovici Cehov,  în regia Luminiţei Ţîcu (Chişinău), „Angajare de clovn”, de Matei Vişniec, în regia lui Gheorghe Balint, "Vârciorova. Carantină", de Matei Millo și Vasile Alecsandri, în regia lui Alexandru Dabija, “Regele mincinoşilor”, un spectacol de Gheorghe Balint, „Opt femei sublime”, de Robert Thomas, în regia lui Dumitru Lazăr Fulga,  "Valentine's Day în familie", de Sergiu Vâlcu, în regia lui Adrian Găzdaru,  “Nora”, de Henrik Ibsen, în regia lui Dumitru Lazăr Fulga, “Piatra din casă”, după Vasile Alecsandri, în regia Firuţei Apetrei, "Călin (povestea modernă)", de Hannah Wolf şi Horia Suru, după Franz Xaver Kroetz şi Mihai Eminescu, în regia lui Horia Suru, „Prâslea cel voinic... la minte”, după Petre Ispirescu, adaptarea şi regia – Cornelius Pavaloi, „Procesul”, de Franz Kafka, un spectacol de Geirun Ţino (Viena), şi „Nunta lui Figaro”, de Beaumarchais, în regia lui Dumitru Lazăr Fulga.

            Programul „Zilele Porţilor Deschise la Teatrul Municipal «Bacovia»” inaugurează seria evenimentelor cu intrare liberă şi se doreşte a fi un nou start pentru atragerea publicului băcăuan, şi nu numai, la teatru.

            „Vor fi prezenţi în aceste zile în Bacău, la spectacolele noastre, mari regizori ai scenei de teatru, pentru a cunoaşte trupa, în vederea unor viitoare colaborări. De asemenea, invit şi tineri actori din întreaga ţară, pe care îi aşteptăm apoi cu propuneri de proiecte independente. «Ziua Porţilor Deschise la Teatrul Municipal «Bacovia» este un prim pas către un dialog permanent pe care dorim să îl avem cu nume importante ale lumii teatrale româneşti şi internaţionale, cu instituţiile de cultură şi de învăţământ teatral din ţară dar şi cu tinerii actori, care, pe viitor, ar putea face parte din trupa artistică a Teatrului din Bacău şi, bineînţeles, cu publicul nostru”, a motivat actriţa Anca Sigartău, noul manager al Teatrului Municipal „Bacovia”, iniţiatoarea programului Zilele Porţilor Deschise.

            Vă aşteptăm, aşadar, pe toţi să ne fiţi alături, porţile teatrului vor fi larg deschise pentru a ne bucura împreună de minunaţii actori băcăuani şi de spectacolele Teatrului Municipal „Bacovia”.

Citește mai departe...
Creat: Miercuri, 22 Aprilie 2015 06:43 | 1124 Accesări

GALA STAR

Gala STAR

Festivalul Internaţional al Recitalurilor Dramatice

ediţia a X-a

24 – 28 aprilie 2015

            Teatrul Municipal „Bacovia” şi Primăria municipiului Bacău organizează în perioada 24 – 28 aprilie 2015 cea de-a X-a ediţie a Festivalului Internaţional al Recitalurilor Dramatice „Gala STAR”, festival-concurs care se adresează artiştilor cu posibilităţi de expresie deosebite, valorificate în toate formele de spectacol de tip one-man-show: teatru, teatru – dans, teatru de animaţie, teatru – circ, pantomimă, stand-up comedy s.a.m.d.

Nouă pentru un trofeu

            Gala STAR are caracter competitiv. Un juriu format din profesionişti ai teatrului naţional şi internaţional va desemna câştigătorii dintre cele mai valoroase recitaluri înscrise în competiţie, acordând:

  • Marele Premiu şi Trofeul Galei STAR
  • Premiul pentru cel mai bun one man show
  • Premiul pentru cel mai bun one woman show

 

            Din juriul actualei ediţii a Concursului One Woman/Man Show vor face parte actriţa Yumiko Tsuji (Japonia), criticul de teatru Carmen Mihalache, director al Revistei de cultură „Ateneu”, şi actorul Emil Boroghină, director al Festivalului „Shakespeare”.

            Se vor acorda şi în acest an Premiul onorific “Ştefan Iordache”, oferit de un juriu format din elevi de la Colegiile Naţionale „Vasile Alecsandri”, „Ferdinand I” şi „Gheorghe Vrănceanu”, şi Premiul “Dinu Apetrei”, oferit de actorii din Teatrul Municipal “Bacovia”. De asemenea, vor mai acorda premii anul acesta instituţii media partenere.

            La ediţia a X-a vor concura pentru premii nouă actori, înscrişi cu spectacole de teatru - dans, pantomimă, spectacole de  teatru interactiv, în majoritate proiecte independente dar şi propuneri din partea unor reputate instituţii teatrale din ţară, precum Teatrul Maghiar de Stat “Csiky Gergely” Timişoara sau Teatrul Tineretului Piatra Neamţ.     

 

 

            Deschide seria recitalurilor în concurs actriţa Ingrid Robu, cu un spectacol al Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ.

Ziua 1 / Vineri, 24 aprilie

17.00, Sala Mare

FESTIVITATEA DE DESCHIDERE

17.30, Sala Studio

Recital în concurs

“Fetiţa soldat”, de Mihaela Michailov

Acriţă: Ingrid Robu

Regia: Adrian Tamaş

Teatrul Tineretului Piatra Neamţ.

Durata spectacol: 65 min.

 

            „Oricine va vedea „Fetiţa soldat” va participa la un act de magie! Răspunzând sincer la întrebări de felul:

  1. Când a apărut prima dată luna, ce-a zis?
  2. Unde se duce timpul când trece?
  3. Ce-ar învăţa copiii la şcoala dacă n-ar mai învăţa ce trebuie?

Oamenii mari se vor reîntoarce în paradisul pierdut al copilăriei, iar copiii vor prinde curaj să fie ei înşişi, adică desăvârşiţi.

Ingrid Robu scoate la lumină strălucirea candorii juvenile, iar tânărul regizor Adrian Tamaș dă o notă high-tech poveştii, pentru că tot ne aflăm în plină eră digitală, care deja şi-a pus amprenta asupra noilor generaţii” (Raluca Naclad – secretar literar Teatrul Tineretului Piatra Neamţ)

„«Fetiţa soldat» este o poveste politică profund intimă. O fetiţă construieşte o întreagă suită de soldăţei ca să-şi apere bunica. O fetiţă vrea să se facă soldată atunci când o să fie mare. Nu vrea să fie nici balerină, nici doctoriţă, nici prinţesă. Doar soldăţică pentru bunica ei. E gata să sacrifice tot ce are pentru ca bunica ei să rămână lângă ea. În «Fetiţa soldat» am vrut să surprind relaţia tandră, fragilă, dureroasă şi

 

 

extrem de puternică dintre un copil care se joacă „de-a rămasul în viaţă”, mobilizând o armată de soldaţi, şi o bunică pe care viaţa o topeşte, încet, încet, ca pe un tort de zăpadă.

Am scris acest text provocată de Oltiţa Cîntec, critic de teatru, care m-a rugat să-i trimit o piesă pentru Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii şi Tineret de la Iaşi, în 2013. N-aveam nicio piesă gata. Aveam doar o poveste în cap. Am scris-o şi a fost citită în cadrul Festivalului. Apoi regizorul Adi Tamaş a citit-o şi a vrut s-o facă. M-am bucurat mult pentru că atunci când am scris-o m-am gândit adesea la bunica mea. Aş fi vrut s-o am şi astăzi alături de mine. Într-un fel, ea e prezentă în toate lucrurile pe care le scriu. Dedic acest text tuturor bunicilor care ne-ajută să fim ceea ce suntem.“ (Mihaela Michailov, dramaturg)

            Selecţia recitalurilor înscrise în concurs s-a realizat cu sprijin oferit de teatrologul Carmen Stanciu, conferenţiar dr. UNATC Bucureşti, Dan Marius Zarafescu – teatrolog, director artistic al Teatrului „Nottara” Bucureşti, şi actorul Adrian Găzdaru, director al Teatrului „Excelsior” Bucureşti.

Câştigători ai Trofeului Galei Star, pe scena ediţiei a X-a

            Timp de cinci zile publicul va putea urmări pe scena evenimentului actori din România, Ungaria şi Japonia, înscrişi în competiţia pentru Trofeul festivalului sau câştigători ai Marelui Premiu în ediţiile precedente ale Galei STAR. De asemenea, la această ediţie, publicul va putea admira pe scena Festivalului, tot în recital extraordinar, artişti ai scenei naţionale şi internaţionale: Marius Manole, Radu Gheorghe şi Marcel Iureş.

            Vineri, 23 aprilie, în prima zi de festival, o veţi putea (re)vedea pe actriţa Katia Pascariu, de la ora 19.00, în Sala Studio a Teatrului Municipal "Bacovia", cu recitalul extraordinar “Copii răi”, de Mihaela Michailov, spectacol câştigător al Marelui Premiu şi al Trofeului Galei STAR, la cea de-a IX-a ediţie – 2014.

Povestea spectacolului „Copii răi”:

            O fetiţă de 11 ani nu stă „cuminte în banca ei”. Învârte elastice în timpul orelor. Se joacă de-a copilul liber. Visează girafe. E mutată de la o şcoală la alta pentru că nu se încadreză în sistem. Nu e un copil lider. Nu e un copil productiv. În timpul orei de istorie, profesoara o pedepseşte. Apoi colegii devin violenţi cu ea. Apoi ea tace. Apoi ea nu mai vrea nimic. Mâine o să meargă la o şcoală nouă. Dar în ce şcoală este lăsate să fie ceea ce e – un copil nedresat?

 

 

            “Copii răi” vorbeşte despre violenţă şi supunere. Despre imaginaţia care se pedepseşte pentru că îndrăzneşte să se exprime. Despre reguli şi excese care pun la colţ libertatea copiilor. Copii răi este un spectacol despre sistemul de educaţie din România, despre formele de violenţă care transformă o pedeapsă aparent banală într-o ameninţare colectivă, despre relaţiile de putere copii-profesori-părinţi.

            Regia spectacolului este semnată de Alex Mihăescu, muzica, de  Jak Neumann. Durata spectacolului este de 55 de minute.

Premieră în Gala STAR 2015

            În cea de-a III-a zi a actualei ediţii, duminică, 26 aprilie, publicul este invitat, de la ora 19.00, în Sala Studio a Teatrului Municipal „Bacovia” la un spectacol – premieră, „Sublocotenentul Gusti”, după nuvela cu acelaşi nume de Arthur Schnitzler, monolog de influenţă freudiană. Recitalul va fi susţinut de Alexandru Bogdan, laureat al Marelui Premiu şi al Trofeului Galei STAR, la cea de-a VIII-a ediţie, în 2012.

            „Arthur Schnizler scrie nuvela “Sublocotenentul Gustl” în 1901, în momentul în care visul imperiului măreţ se destramă. Plictisit la operă, egocentricul sublocotenent Gustl este mai degrabă atent la ce domnişoare flirtează cu el. E mai degraba distras de gândul că a doua zi trebuie să se dueleze cu un doctor care a făcut o remarcă jignitoare la adresa armatei. După concert, grăbit să îşi ia haina de la garderobă şi să plece, Gustl intră într-o altercaţie cu un brutar care îl ameninţă ca îi scoate sabia şi i-o rupe chiar acolo în faţa oamenilor dacă nu se calmează. Convins că a fost dezonorat, Gustl decide să se sinucidă şi petrece toată noaptea plimbându-se pe străzile din Viena, cântărind consecinţele morţii sale. Această nuvelă este o realizare timpurie a scepticismului modern şi disperare. Scrisă ca un monolog interior, aceasta demonstrează o influenţă freudiana”. 

            Adaptarea şi regia sunt semnate tot de Alexandru Bogdan. Durata spectacolului este de 60 de minute.

Actori băcăuani în Gala STAR 2015

            Cea de-a X-a ediţie, aniversară, a Festivalului Internaţional al Recitalurilor Dramatice „Gala STAR” aduce în faţa publicului său internaţional actori ai Teatrului Municipal „Bacovia”, care au au fost, de asemenea, premiaţi în ediţiile prededente ale festrivalului. În seara primei zile de festival, o veţi putea admira pe scena evenimentului, în recital extraordinar, pe Eliza Noemi Judeu, câştigătoare a Premiului „Ştefan Iordache”

 

 

 

la cea de-a VII-a ediţie a Galei „Star”, în 2012. Eliza Noemi Judeu va prezenta producţia independentă „Alcoforado’s Sound”, adaptare de Firuţa Apetrei după "Scrisorile portugheze" ale Mariana Alcoforado. Va fi acompaniată de muzicienii Ciprian Sicinschi (vioara1), Dan Crivăţ (vioară 2), Ciprian Cărare (contrabas) şi Liviu Mera (violoncel), instrumentişti ai Filarmonicii "Mihail Jora", Bacău. Regia este semnată de Firuţa Apetrei.

            “Alcoforado’s Sound" - un spectacol despre Iubire, credinţă, pasiune. O adaptare a binecunoscutelor „Scrisori Portugheze” scrise într-o mănăstire de călugăriţa Mariana Alcoforado către iubitul ei, căpitanul francez Noel Bouton…

            „Am vrut să adun artişti în jurul Iubirii. Am vrut să ştiţi că şi în Bacău există Iubire şi Iubiri… Nu am ales un text - „Scrisorile portugheze” - DAR am ales nişte gânduri, o viaţă (a Marianei Alcoforado), dar am ales să trăim preţ de o oră sentimentul Iubirii. Colaborarea cu cei patru muzicieni nu a fost o coincidenţă, a fost o necesitate… nevoia artistului de a dărui. Pentru că altfel nu se poate trăi…”, spune actriţa Eliza Noemi Judeu despre spectacolul său.

            În cea de-a III-a zi a actualei ediţii, duminică, 26 aprilie, de la ora 21.00, în sala mare a Teatrului Municipal “Bacovia” publicul o va putea admira şi pe actriţa băcăuană Daniela Vrânceanu, în recitalul extraordinar “Amalia respiră adânc”, de Alina Nelega, spectacol câştigător al Premiului pentru cel mai bun one woman show, la cea de-a III-a ediţie a Galei STAR , în 2008.Regia spectacolului este semnată de Firuţa Apetrei.

De asemenea, actriţa Florina Găzdaru, multiplu premiată la ediţia 2014 a Galei STAR, va prezenta actuala ediţie a festivalului, alături de actorul Matei Bogdan, cunoscut deja în această postură de publicul evenimentului. cei doi actori prezentatori vă vor încânta cu numeroase momente surpriză pregătite cu drag şi dragoste pentru toţi spectatorii.

Câştigătorul Concursului de Dramaturgie – Monodramă,

în juriu la actuala ediţie

            Dramaturgul Mircea M. Ionescu, premiatul primei ediţii a Concursului de Dramaturgie – Monodramă, nouă secţiune a Galei STAR, începând cu anul 2014, face parte în 2015 din juriul care va decide căştigătorul Premiului pentru Dramaturgie de anul acesta. Nominalizate la premiu sunt textele „Pe jumătate cântec”, de Crista Bilciu, „Ştiu că nu asta vrei să auzi”, de Carmen Dominte, şi „Mireasa pierdută. Mireasa regăsită”, de Ion Bogdan Martin. Au mai primit un punctaj important piesele „Vicenţiu Întâiul”, de Laurenţiu Budău, „Să ne jucăm serios”, de Tincuţa Horonceanu Bernevic, „Clovnul Împărat”, de Cristina Cosma, „Un om, un scaun, o poveste…”, de Ion Bogdan Martin, şi „Aniversarea”, de Olga Delia Mateescu, cât şi dramatizările realizate de Edith

 

 

Negulici. Alături de dramaturgul Mircea M.Ionescu, din juriul Concursului de Dramaturgie mai fac parte criticul de teatru Monica Andronescu, dramaturgul Mircea M. Ionescu şi criticul de teatru Doru Mareş, secretar literar al Teatrului Municipal „Bacovia”. Premiul va fi acordat câştigătorului în cadrul Galei STAR 2015.

            Gala „Star” este o întâlnire între creatori de teatru din ţară şi din străinătate, actori, regizori, scenografi, teatrologi, dramaturgi, critici de teatru, profesori universitari, un dialog profesional între generaţii şi viziuni diferite.

            Vă invităm în 2015 la o ediţie aniversară pe care o dorim o sărbătoare a Actorului şi o rememorare a celor mai frumoase întâlniri artistic din cadrul festivalului, de la debutul său, în care publicul să revadă, în secţiunea de Recitaluri extraordinare, şi câştigători ai Marelui Premiu din ediţiile precedente dar şi noi recitaluri extraordinare susţinute de personalităţi ale scenei româneşti de teatru.

Organizatori:

Teatrul Municipal Bacovia Bacău, Primăria Municipiului Bacău

Co-organizatori:

UNITER

Parteneri:

Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru (AICT, Secţia Română), Dedeman, Elmet International, Simba Invest, Rad Trans, Agricola Internaţional, Pambac, Hotel Decebal, Centrul Auto Skoda Bacău, Restaurant Hamlet, Café du Théâtre, Inan, Lady Blue, Elitemob, Romela, Grafit Invest, Bacchus Bistro Chic, Imprimeria Cantemir, Miko Sound Bacău, Floarea de Colţ, Omega Bc Communications, Luada Style

Parteneri media:

Societatea Română de Radiodifuziune, TVR, TVR Iaşi, Radio România Iaşi, Revista Yorick, Fundaţia Culturală “Camil Petrescu”, Revista Teatrul Azi, Observatorul Cultural, Agerpres, Evenimentul, Port.ro, Revista “Ateneu”, Cotidianul Deşteptarea, Ziarul de Bacău, Est TV, Eurotv Bacău, Radio KIT, TV Kit, Şapte Seri, mediagab.ro, val-manescu.ro, varanus-varanus.blogspot.ro, fermapolitica.ro, inimabacaului.ro, Jurnalul de Bacau, CatalinBejan.ro, adolescentamedia.ro, gloanteoarbe.com, danbitire.ro, Asociaţia Muze Colorate.

 

 

 

Accesul la spectacole

            La recitalurile în concurs intrarea este liberă, la recitalurile extraordinare preţul biletului variază în funcţie de spectacol. Biletele sunt puse în vânzare la Agenţia Teatrului Municipal "Bacovia".

Pentru rezervări sunati la numerele de telefon:
0753090589 - Laura Bălăbănescu
0753090590 - Nicolae Hamza

Afiş: Viorel Cojan

Foto: “AlcoforadosSound”: Alin Leancă

Laura Huiban, Doru Mareş

Departamentul Secretariat Literar & PR al Teatrului Municipal Bacovia, Bacau

Adresa: Str. Iernii nr. 7 / 600050 / Bacău / Romania
Site: www.teatrulbacovia.ro, www.galastar.ro Facebook: Teatrul Municipal Bacovia
Tel: 0040 234 51 00 86,  0735 521 591 (Laura Huiban), 0735 521 590 (Doru Mareş)   

Fax: 0040 234 58 18 62 

E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

             Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 

 

Lock full review www.8betting.co.uk 888 Bookmaker